0

In Guinness Book cu cel mai mare lant de oameni care citesc

Pe 22 Aprilie 2018, cu o zi înainte de Ziua Internațională a Cărții, a fost organizat la Brașov, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, cel mai mare lanț de oameni care citesc. Aceasta a fost o încercare oficială de a intra în cartea recordurilor, iar numărul de oameni care au participat – 3320 a depășit atât așteptările organizatorilor, cât și pe ale noastre.

„Ne vom desfășura pe toată strada Republicii până în Piața Sfatului” promiteau cei de la Asociația C’Art Fest în comunitatea Omul Și Cartea și s-au ținut de cuvânt.

Cel mai mare lanț de oameni care citesc

Cel mai mare lanț de oameni care citesc – 3320 de persoane. Brașov, 22 aprilie, 2018. #omulsicartea #centenar

Publicată de Omul şi cartea pe 27 Aprilie 2018

Inițiativa lor a atras oameni de toate vârstele care au ales să își pună pasiunea pentru lectură la bătaie și să se alăture celui mai mare lanț de oameni care citesc din lume. Pasionați de lectură sau trecători, locuitori ai Brașovului sau turiști, cu toții am luat la pas Piața Sfatului și ne-am așezat răbdători la coadă pentru a doborî recordul inițial de 3072 de cititori.

Una din valorile noastre ca autonomi este să evoluăm în fiecare zi și am constatat că puține lucruri îndeplinesc acest scop mai bine decât cititul. Considerăm că lectura completează perfect timpul liber pe care îl avem și credem în vaoarea pe care literatura de orice fel o aduce unui cititor. Și, cum susținem educația sub toate formele ei, firește că am acceptat provocarea și ne-am invitat colegii din toată țara în Brașov, să se alăture lanțului de cititori.

În ziua cu pricina peste 100 de autonomi s-au înarmat cu răbdare, cărți și apă rece și s-au așezat la coadă. Mulți dintre noi am fost însoțiți și de familii și am făcut ce am știut noi mai bine – am citit. Am citit, vrem să credem, până în cartea recordurilor.

Pentru că ne place să ne împingem limitele și să răsturnăm recorduri de orice fel, ne bucurăm să aflăm că și acesta a fost depășit și că în acest moment se așteaptă validarea de la Guiness World Records. Deepak Mashru, deținătorul recordului actual din India a fost alături de organizatori și i-a ajutat cu sfaturi și cu înțelegerea regulamentului. În opinia lui, recordurile sunt făcute ca să fie bătute, iar noi nu putem decât să fim de-acord cu el!

 

Pe lângă colegi, ne-am întâlnit cu oameni din diverse județe ale țării, dar și cu brașoveni care au ales să își petreacă ziua de Duminică încercând să pună România pe hartă. Când am terminat de citit ne-am retras în ritmuri de dans pe muzica elevilor din Liceul de Muzica Tudor Ciortea și ne-am bucurat de compania colegilor sub umbră de umbreluțe. A fost frumos să ne reunim și de această dată, să ne strângem noi și familiile noastre alături de alte câteva mii de cititori în această încercare de a aduce lectura mai aproape de oameni. Pe data viitoare 🙂

In categoria: Autonom, in presa, Despre Autonom, Evenimente Etichete: , , , , , , , , , ,

Din aceeasi categorie

Promovati

Comentati

Submit Comment

© 7105 Autonom Rent A Car Blog. Toate Drepturile Rezervate.