1

Un nou Transmaraton, la start

Va amintiti de Transmaraton? Ei bine, o noua editie a acestui eveniment drag noua se pregateste de start – prilej de reuniune pentru cei pasionati de alergare si de fapte bune.

Organizat de Ro Club Maraton, evenimentul va avea loc sambata, 20 septembrie 2014, si atrage sute de participanti dornici de miscare, adrenalina si drumetii pe munte. Cum ne stiti amatori de competitii dinamice, n-am putut sta deoparte: intre concurenti se va regasi si colegul nostru din echipa Autonom Rent a Car din Bucuresti – Floreasca, Adrian Papuc.

Denumit de echipa Top Gear „cel mai frumos drum din lume”, Transfagarasanul serpuieste printre inaltimi pana la peste 2000 de metri, impresionandu-si vizitatorii cu un traseu spectaculos: munti semeti, izvoare cristaline, cascade si lacuri glaciare, precum si un tunel de aproape un kilometru. Patru anotimpuri intr-o singura zi, o priveliste impunatoare, iar sus, pe culmi, o liniste deplina – iata cu ce va asteapta celebra sosea de 90 km construita in 1974.

„40 de oameni si-au dat viata pentru a construi acest drum magnific. Acum, alegand sa sustii unul dintre proiectele propuse de fundatiile partenere, vom avea sansa de a schimba, salva sau imbunatati vietile multora dintre semenii nostri”, anunta pe site-ul evenimentului organizatorii Transmaratonului, Gabriel Solomon & Andrei Rosu din cadrul Ro Club Maraton. Fiindca Transmaraton este mai mult decat o competitie cu tine insuti si cu altii: pe langa investitia in sanatate si buna-dispozitie, participantii castiga si satisfactia de a sustine una dintre cauzele umanitare.

Traseul cuprinde trei variante: semimaraton (21 km), maraton (42 km) si ultra-maraton (64 km), iar programul acopera pana la 11 ore de alergare, inca din zori.

Va invitam si pe voi sa va alegeti una dintre cauzele pentru care alearga participantii, pe care sa o sustineti prin donatii – puteti astfel contribui chiar daca nu alergati voi insiva in cadrul evenimentului. Iar daca va simtiti plini de energie, va asteptam sa alergam impreuna, sa ne bucuram de miscare, aer curat si peisaje impresionante.
Ne vedem sambata, pe Transfagarasan 🙂

UPDATE: Si iata ca s-a incheiat si Transmaratonul! Peste 160 de concurenti au parcurs traseele de 21, 42 sau 64 de kilometri dintre Balea Cascada si cabana Capra, iar vremea a tinut cu ei, intampinandu-i cu soare.

Dupa cum stiti, cursa a avut scop caritabil, astfel incat trei proiecte sociale vor beneficia de fondurile pe care participantii si sustinatorii lor au reusit sa le stranga:

  • Padurea Copiilor, un proiect ce vizeaza impadurirea terenurilor degradate din sudul Romaniei prin plantarea si ingrijirea unui puiet pentru fiecare nou nascut al tarii.
  • Exceptionalii, un proiect al Scolii de Valori prin care 100 de elevi talentati vor fi sustinuti sa faca performanta in domeniile lor de interes.
  • HOSPICE Casa Sperantei, care asigura ingrijire paliativa gratuita la domiciliu pentru 150 de pacienti (copii si adulti) cu boli incurabile si familiile lor, pentru o perioada de 3 luni.

Mai multe informatii despre eveniment gasiti aici.

Sursa foto: transmaraton.org

In categoria: Evenimente Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Din aceeasi categorie

Promovati

Un comentariu to "Un nou Transmaraton, la start"

Comentati

Submit Comment

© 2018 Autonom Rent A Car Blog. Toate Drepturile Rezervate.