Week-end rece de martie, la hotarul dintre iarna intarziata si primavara timida. Dornica de noi aventuri, o Skoda Fabia Combi din flota Autonom se lasa condusa pe serpentine, in compania bloggerului si fotografului Dragos Asaftei. Sprintena la drum, parcurge circa 800 km, pe traseul Bucuresti – Sinaia – Bran – Bucuresti, pentru a ajunge la doua dintre cele mai impresionante dintre castelele Romaniei: Peles si respectiv Bran.
Castelul Peles si perechea sa de dimensiuni mai reduse, Pelisor, se afla in statiunea montana Sinaia, din judetul Prahova. Construit intre anii 1873 si 1914, Pelesul i-a servit drept resedinta de vara regelui Carol I, fiind inaugurat si locuibil inca din 1883. Din 1953 este deschis spre vizitare publicului, fiind cel mai vizitat muzeu din Romania: peste trei sute de mii de turisti ii trec pragul in fiecare an. Nici nu e de mirare: arhitectura este impresionanta atat la exterior, cat si la interior, iar inovatiile omniprezente in Castel surprind si acum: tavan glisant, sistem de ventilatie centralizat, incalzire generala, usi secrete si bine mascate etc. Mai multe informatii si programul de vizitare gasiti pe site-ul www.peles.ro.
Circa 50 km mai tarziu, ajungem la Castelul Bran, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brasov. Istoria mandrei fortarete dateaza din 1211, cand cavalerii teutoni au ridicat o prima fortificatie ce avea sa fie apoi transformata intr-o strasnica cetate de piatra, granita intre Tara Romaneasca si Transilvania. Bastion de maxima importanta pentru viata militara si comerciala a acelor vremuri, gratie pozitionarii sale strategice, pe o stanca, Bran a fost donat Reginei Maria de catre Consiliul Orasenesc Brasov, in 1920. Dupa moartea Reginei, Castelul a fost mostenit de fiica acesteia, principesa Ileana, care era căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg, iar in 1948 a fost nationalizat, devenind proprietatea statului roman. A fost inaugurat ca muzeu de istorie și artă feudală in 1956.
In 2006, Castelul a fost retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg (Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta), dar a continuat sa fie administrat de Ministerul Culturii inca trei ani. Mai multe informatii puteti citi aici.
Iata doua destinatii pe care le puteti vizita cu usurinta intr-un singur week-end, mai cu seama daca va pasioneaza istoria si sunteti curiosi sa vedeti un crampei din povestea fostilor monarhi, la interval de cateva sute de ani.
Apropo de week-end, stiati de oferta speciala Autonom? Pentru inchirierile din intervalul vineri, ora 15.00, pana luni, ora 12.00, aveti tarife foarte prietenoase, incepand cu 70 euro, clasa Small, pentru tot week-end-ul.
Cum tot a inceput sezonul cald, prielnic pentru drumetii si explorari, e vremea sa va faceti planurile de calatorie, impreuna cu familia si prietenii! Incotro veti porni vara aceasta? 🙂
Sursa fotografii: www.dragosasaftei.ro
Castelul Peles este deosebit. Eu am fost incantat de el si cred ca este unul din cele mai frumoase din Europa. Sculpturile interioare sunt adevarate bijuterii. Merita vizitat.
Multumim pentru vizita si comentariu, Cristi! Si noi suntem de aceeasi parere: Castelul Peles este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase obiective turistice si capodopere arhitecturale din tara noastra.